...ratacire in timp...

...simt ca timpul se scurge in dezordine ("intr-o oarecare dezordine"...imi amintesc clipa in care am auzit spunandu-se asta...mai stii?)...sau poate ca eu ratacesc prin el...
Cum o fi sa traiesti doar prezentul?
...mi-e dor...mi-e atat de dor...
Cand iubesti, vrei sa stii ca omul acela pentru care ai astfel de sentimente e fericit... Eu nu te iubesc si totusi vreau sa fii fericit... N-am stiut niciodata cine esti... Chiar, cine esti?...

Nicicand...

Tristetea e o legatura chimica ireversibila intre moleculele care imi compun trupul. Fara ea m-as dizolva. Cu ea ma simt integra, intreaga, completa, stabila. Nu voi pierde nimic din fiinta mea.
Oamenii isi doresc stabilitate, la fel si eu. Uneori as vrea sa permit cuiva sa tulbure echilibrul, dar nu ma simt in stare...sau poate ca nimeni nu e capabil sa distruga sistemul si apoi sa reconstruiasca. Sunt eu atat de puternica?...
Simteam asta in urma cu cateva saptamani... Acum n-am facut decat sa transcriu gandurile de atunci... Simteam si gandeam asa sau numai simteam?

Candva...

Cand voi opri timpul, vei fi al meu, iar timpul nu-l voi opri niciodata. Cand apele vor curge din aval in amonte, imi vor creste aripi, dar nu voi putea zbura nicicand. Cand va fi intuneric in miezul zilei, soarele noptii ma va orbi, dar soarele nu va rasari vreodata noaptea...
Simteam asta acum cateva saptamani...