...nu te amagi...

Nu mai visa, nu-ti mai face iluzii...nu te amagi...
Cum e sa auzi lucrurile astea?... Foarte greu... Tocmai le-am auzit... Si ma incapatanez sa nu plang, dar am senzatia aia de nod  in gat...
Urasc noaptea asta, nu mi-a placut niciodata, dar acum ma doare si mai tare secunda aia pe care nu-mi place s-o simt... Ma enerveaza urarile alea ipocrite, spuse sau scrise in mesaje penibile...si urasc lacrimile astea care imi ard inima...

...pe drumul spre...altceva...poate spre nicaieri...

M-as transforma in vant...sa pot fugi de mine, de lumea mea... M-as tranforma in apa si m-as revarsa intr-un rau, m-as zdrobi de stanci si as fugi apoi spre adancuri... As vrea sa ma transform in nori...m-as zvarcoli incercand sa creez imagini pe care si eu le caut privind cerul... Vreau sa fiu aer, ca sa nu fie nevoie sa mai respir, vreau sa fiu foc, doar ca sa-mi preschimb in cenusa trupul si gandurile, inima si sufletul si tot ce simt ca ma doare... Vreau sa fiu ploaie, ca sa spal lacrimile acelea care nu vor sa se elibereze de fiinta mea... M-as transforma intr-o frunza aramie si as lasa culoare sa se scurga din mine, as lasa-o sa se transforme in lacrimi de sange... Pamant de-as fi, mi-as transforma durerea intr-o floare si mi-as mangaia corpul cu spinii ei... In furtuna de m-as transforma, mi-as spulbera chinul si mi-as lovi trupul cu un fulger...
...in iubire as putea sa ma transform?...

Iubirea doare...iubesc durerea...

Cum arata iubirea? Ce culoare are? Ce aroma are? As vrea s-o gust, s-o ating, s-o privesc... I-as intinde mainile si as lua-o cu mine, in lumea aceea perfecta pe care o voi cauta mereu si poate ca n-am s-o gasesc niciodata...
Daca te nasti din iubire, de ce trebuie sa suferi? Daca iubirea aceea care te-a creat a murit, trebuie sa inceteze si durerea? Daca ar fi asa, eu de ce mai simt durere?

Vreau sa iubesc...

Vreau sa simt iubire cu fiecare celula a corpului meu...dar nu mi se permite. Vreau sa simt ca apartin cuiva, vreau sa ajung in lumea aceea in care pot fi EU, asa cum stiu ca pot sa fiu. Cer decat iubire...o vreau, o caut, o simt cum doare...
As fi vrut ca azi sa uit drumul spre casa, as fi vrut sa pot spune ca vin de nicaieri si ma indrept spre acelasi nicaieri... As fi vrut sa ma pierd pe strazile acelea, as fi vrut sa-mi las gandurile in urma, dar nu le puteam alunga. As fi vrut sa fie atat de frig incat sa inghet acolo, sa-mi inghete lacrimile acelea care nu puteau sa curga... As fi vrut sa le spun celor care imi intalneau privirea ca imi vine sa urlu, as fi vrut sa-i intreb daca vad durerea din mine... As fi vrut sa ma pierd in noapte, sa nu mai aud nimic, sa nu mai vad nimic. Doar cateva clipe am reusit sa fac asta...
Am auzit o voce in mintea mea, ma intreba ce caut acolo... Am zambit si lacrimile au vrut sa curga iar...dar nu le-am lasat...acum le las...
Ia-mi inima si pleaca, ia-o si lasa-ma fara ea...ia-mi si viata daca o vrei...
Stii ce as face acum?... Mi-as lasa corpul sa ingenuncheze si nu mi-ar pasa daca mi-as strivi genunchii... Mi-as smulge inima aia si ti-as da-o... Cu ultima suflare ti-as spune ca vreau sa ma lasi sa te iubesc... VREAU SA TE IUBESC !!!... De ce ti-e atat de greu sa ma lasi? Cat crezi ca te-ar durea daca m-ai lasa? Nu ma mai alunga de atatea ori... De ce ti-e teama? De ce nu vrei sa fiu a ta cu toata fiinta mea? Lasa-ma sa fiu...lasa-ma, te rog...

Imi caut linistea...imi caut iubirea...

Unde esti iubire? Unde te ascunzi? Lasa-ma sa te gasesc... Nu fugi de mine, nu-ti voi face vreodata vreun rau...
Mi-as da viata pentru cateva clipe de iubire...mi-as da-o acum daca mi s-ar cere...
Uit cateva momente de teama, dar nu dureaza mult, ma gaseste oriunde as fugi... M-am saturat sa fug de mine, dar nu voi fugi vreodata de iubirea ce ma asteapta...o astept, o vreau, o caut, o implor sa vina...

O iubire o inlocuieste pe alta?

E corect sa fie asa?
O usa se inchide pentru a fi deschisa alta? Si daca usa aceea deschisa initial nu vrea sa se inchida? Pot oare s-o deschid pe urmatoarea? Depinde numai de mine sau si de ceea ce gasesc privind inauntru?
Un pas intr-o incapere si celalalt in cea de-a doua... Ma vreau cu totul intr-un singur loc... Ceva din mine va ramane oricum in urma...

Am crezut ca azi e una dintre ultimele zile ale vietii mele...

De dimineata imi doream sa termin cu viata asta, ma gandeam cum s-o fac. N-a trebuit sa-mi pierd timpul cu planuri, ar fi fost usor, stiam ce sa fac, mai greu era sa reusesc sa plec de acasa. As fi vrut sa plec din oras, dar, cu siguranta, in starea in care eram nu mi s-ar fi permis sa plec. As fi vrut sa fac acel drum sambata. Imi trecea prin minte fiecare pas pe care trebuia sa-l urmez. Daca as fi plecat nu mai era nimic dificil.
Azi (de fapt ieri) pana spre seara, nu ma mai simteam, uram fiecare gest pe care trebuia sa-l fac. Nu suportam sa ma intrebe cineva ceva, as fi vrut sa stau departe de orice miscare, de orice privire.
Aveam programare la un salon de infrumusetare (cine ar fi putut sa-mi schimbe mie infatisarea daca in interior era doar cenusa?), asa ca trebuia sa-mi fac picioarele sa se miste cumva.
Imi simteam fata impietrita, nu puteam sa schitez nici macar o urma de zambet. Uram sa stau pe acea canapea si sa astept. As fi vrut sa ma asez intr-un colt si sa ma ghemuiesc in pozitie fetala, asa incat sa nu ma mai vada nimeni.
Ma priveam in oglinda si mi-era frica de ce vedeam. O fata palida, ochi pierduti si incercanati. As fi vrut sa dispara oglinda aceea, ma speria prea tare. Uneori uitam sa mai respir si simteam ca aerul vrea sa intre fara sa-l las, respiram sacadat, dar nu cred ca auzea cineva asta. Mi-era teama ca voi fi intrebata ceva si nu voi raspunde din cauza ca mintea mea era in alta parte. Ma chinuiam sa las macar cateva celule din mine acolo, atatea cat ar fi fost nevoie sa fie prezente ca sa ma avertizeze sa-mi adun puterile pentru a rosti cateva cuvinte.
Am ajuns din nou pe canapea, trecuse parca o vesnicie de cand ma ridicasem de acolo. Eram pierduta, priveam doar dincolo de fereastra. Ce ciudat ma simteam! Unde fusesem pana atunci? Vedeam copacii aia atat de goi! E iarna, nici nu mai stiam. Cei apropiati de fereastra se clatinau, apoi am vazut ca in departare ceilalti se purtau la fel, dar parca acolo, departe, era mai liniste. Trebuia sa revin in incapere, dar si aici tot tristete era, simteam cum o eman, numai ca, pe masura ce iesea din mine, se amplifica si mai mult.
Uram sa-mi strivesc gatul de scafa aia nenorocita, dar parca acum a fost mai comod. Simteam degetele acelea prin par, parca imi striveau pielea, desi stiam ca nu era asa. Parca ar fi vrut sa-mi opreasca circulatia sangelui.
Eram iar in fata oglinzii, ma dureau tamplele, incepusera sa ma doara de ceva vreme, durerea aia ma facea sa revin fizic acolo unde eram. Imi strangeam degetele in pumni atat de tare incat unghiile imi intrasera in carne si mi-am dat seama abia tarziu ca ma durea. Se intamplase chiar, ca la un moment dat, sa-mi apas bratele asa brutal de scaun ca mi se imprimasera formele acelea pe piele. Am crezut ca ma patasem cu vopsea si tocmai vroiam sa cer un servetel sa ma sterg...bine ca n-am facut-o, urmele durerii nu se sterg cu servetele. Aerul cald al uscatorului de par a reusit sa-mi alunge si gandurile si o parte din durerea aceea pe care o simteam mai ales in tampla stanga. As fi vrut sa adorm si sa nu ma mai trezesc niciodata. Dar cum puteam sa fac asta acolo? Asta era planul de sambata.
Aveam momente cand imi placea ce vedeam in oglinda, dar cred ca lumina ma facea sa par altfel.
Mi-am smuls un zambet la plecare, aproape ca ma durea fata, atat de greu a fost sa-l afisez.
E tarziu deja, a trecut acel ieri, am renuntat la gandurile mele..cel putin temporar. Stiu ca nu sunt constanta...cine stie ce va fi maine...

Mereu furtuna...

De ce spun unii ca dupa ploaie rasare soarele? N-au vazut oare ca doar se amagesc? Soarele acela e doar in mintea lor...nimic real. L-am vazut si eu de cateva ori, l-am privit atat de intens incat ochii mi-au fost striviti de picaturile de ploaie...
"I believe in my wishes" spuneam odata... N-ar fi mai bine: "I believe in my wishes?"?

Cred totusi, ca e doar o etapa... Macar, sper...

Iarta-ma...

Ti-am intalnit privirea...luni se intampla asta. In sinea mea, te-am rugat sa ma ierti...

Elibereaza-ma, Doamne... Fa-o acum!

Ma pierd iar, caut prin intuneric, respir din inertie, merg pe spini, mi-as lasa sangele sa curga prin lacrimi...
Vreau sa ma eliberez, lasa-ma, Doamne! Lacrimi imi inunda sufletul, ochii nu le pot plange... As spune aceleasi cuvinte de mii de ori, mi-as pierde suflul chinuindu-ma sa le rostesc.
Atat de mult am gresit? Atat de pacatoasa am fost? Cati oameni am chinuit? Cate suflete am strivit? As fi preferat durerea fizica, dar n-am putut alege eu... Daca as putea s-o aleg acum, as prefera-o. As smulge din mine putin cate putin ca sa-mi las sufletul liber. L-as smulge si pe el si l-as lasa sa plece fara sa-l chem inapoi.
Nu pot sa pierd nimic pentru ca n-am castigat nimic, nu las nimic in urma pentru ca n-am ajuns niciunde, nu ma intorc din drum pentru ca n-am inceput sa merg pe el...
Nu mai plang pentru ca nu mai am lacrimi, nu mai urlu pentru ca mi-am pierdut glasul, nu mai respir pentru ca am obosit, nu mai vad pentru ca nu stiu ce sa privesc...
Cat mai pot sa traiesc chinuindu-ma? As pleca acum, as fugi de mine, de tot ce stiu, de tot ce simt... De un singur lucru sunt sigura, nu regret nimic din tot ce am trait in ultimii 24 de ani... Atat de mult a trecut? Cred ca putini sunt cei care stiu cum e sa traiesti asa mult cu durerea aceea insuportabila in tine.
Credeam ca stiu ce trebuie sa fac cu viata mea, dar am uitat iar...

Te regasesc in vorbe pe care le-am citit candva...

Nu e ideea mea, dar mi se pare potrivit s-o folosesc acum... Nu cer permisiunea s-o fac, stiu ca mi se da voie sa scriu asta.


Simona (11/4/2010 6:05:38 PM): de ce unii oameni sunt orbi?
Billy . (11/4/2010 6:05:52 PM): pentru ca vor sa fie orbi.
Billy . (11/4/2010 6:06:01 PM): sau nu au vazut niciodata lumina
Billy . (11/4/2010 6:06:37 PM): stii . intunericul nu exista .. Exista doar lipsa luminii ..
Simona (11/4/2010 6:06:48 PM): da, stiu, ai spus odata asta
Simona (11/4/2010 6:07:31 PM): de ce refuza un om sa fie iubit?
Billy . (11/4/2010 6:07:39 PM): o spun si acum . si iti mai spun ca lumina este compusa din culori
Simona (11/4/2010 6:07:44 PM): sau poate refuza sa iubeasca....
Billy . (11/4/2010 6:07:51 PM): un amestec de culori in spectre diferite
Billy . (11/4/2010 6:08:01 PM): De ce refuza un om sa fie iubit ?
Simona (11/4/2010 6:08:07 PM): da, de ce?
Billy . (11/4/2010 6:08:14 PM): .. pentru ca ii e frica Simona.
Billy . (11/4/2010 6:08:23 PM): ceea ce nu cunoastem ne sperie
Simona (11/4/2010 6:08:23 PM): frica de iubire?
Billy . (11/4/2010 6:08:31 PM): frica de ei Simona
Billy . (11/4/2010 6:08:48 PM): pentru ca iubirea ii arata pe ei . Atunci incepe sa le fie frica
Billy . (11/4/2010 6:09:02 PM): incep sa se teama ca pot fi atat de frumosi .
Billy . (11/4/2010 6:09:23 PM): compara cu ceea ce sunt iar diferenta dintre cele doua imagini ii sperie intr-utotul
Billy . (11/4/2010 6:10:35 PM): ceea ce nu stiu ei este ca nu exista iubiri . Exista o singura iubire. Atat . Asta .. cel mult ..
Simona (11/4/2010 6:11:15 PM): un singur om care sa fie numit, pentru ei, iubire
.............................................
Billy . (11/4/2010 6:13:12 PM): zambetul celui care sufera este mai dureros ca lacrima celui care plange
Simona (11/4/2010 6:13:35 PM): zambet amar, da
Billy . (11/4/2010 6:14:28 PM): il cunosti nu ?
Simona (11/4/2010 6:14:37 PM): da, il cunosc bine
Billy . (11/4/2010 6:14:51 PM): de aceea vorbim noi doi nu ?
Simona (11/4/2010 6:14:58 PM): da, de aceea
.............................................
Iti multumesc pentru asta, Bogdan...

Nu plang...

De ce n-o fac? Pentru ca uneori nu pot... De fapt, asa am spus in seara asta, am spus ca nu voi plange... Nu-mi voi tine promisiunea, nu cred ca voi putea...
Ce ciudata e viata! Am cunoscut inaltimi, am fost in adancuri, am oscilat intre ele de atatea ori in anii astia, stiu fiecare milimetru, fiecare coltisor, fiecare senzatie. Stiu cum e sa cazi din locurile acelea atat de inalte, din locurile acelea in care te vezi ca fiind stapanul lumii, stapanul universului, stapanul sufletului tau...de fapt, stapanul sufletului tau nu poti fi niciodata, te amagesti doar crezand ca poti... Unde ai putea ajunge daca ar fi sa cazi din acele locuri? In adancuri? In abisul oceanelor? Da, se poate si asta...dar eu nu aleg niciodata ceea ce e simplu...eu aleg stancile...cele mai abrupte, cele mai ascutite, cele care te strivesc fara mila, fara sa aiba remuscari, cele care patrund prin fiecare particica a fiintei tale... Si mai stiu cum e sa te inalti putin cate putin, stiu cum e sa plutesti prin valuri sau pe deasupra lor. Stiu fiecare dimensiune a acestei distante...
Cum as putea sa ma numesc? Fraiera...asa mi s-a spus, de fapt asa mi s-a sugerat, eu am spus-o... Nu, nu sunt fraiera. Stiu fiecare urmare a faptelor mele, stiu chiar daca nu las sa se vada asta. Dar cand am lasat eu sa se vada ceea ce simt? Ei bine...aproape niciodata. Inca mai caut avantajele unui astfel de comportament.
Stiu cum e sa faci in mod constient ceva ce stii ca te va face sa suferi, stiu, dar nu-mi pasa...ce mai conteaza daca se intampla inca o data? Sa se intample...inca o data, poate si de zece ori, nu-mi pasa... Sa se intample de fiecare data...
Vino, patrunde-mi toata fiinta, alinta-ma cu gustul acela amar...vino, durere!!! Mi-era dor de tine sau poate ca te ascunsesei atat de adanc in mine incat nu te mai gaseam. Dar stiam ca esti acolo, esti mereu acolo... Esti una cu mine.
Nu stiu de ce zambesc acum... E un zambet amar, atat de amar incat il simt cum imi curge prin vene si-mi otraveste fiecare celula, imi ingheata toata fiinta... As vrea sa ma anestezieze, dar n-o face decat foarte rar, acum nu vrea. Vrea sa ma lase sa ma chinui, stie ca imi place.
Respir, gust, vad si ating durerea...o si aud, atunci cand imi vine sa zbier ca s-o elimin...

A ta pentru totdeauna...

Nu stiu pe unde ma va purta viata, nici gandurile nu stiu pe unde ma vor duce, nu vreau sa stiu ce se va intampla maine, nici macar peste o secunda, stiu doar ca vei fi prezent in fiinta mea in fiecare moment.
Chiar daca altcineva imi va fi alaturi, in fata lui Dumnezeu jur, ca te voi purta cu mine pana cand voi parasi lumea asta si poate si dincolo de ea...
Mereu iti spun ca te iubesc, nu ma auzi, cateodata nici eu nu ma aud si asta pentru ca odata inima mea a spus asta atat de tare, incat a ramas fara glas, iar acum va sopti pentru totdeauna "te iubesc!".
Daca vreodata Dumnezeu imi va ierta toate pacatele, il voi ruga sa ma lase sa te am langa mine...o viata, doua...si tot nu va fi de ajuns.
Iti privesc ochii, in sinea mea...ii ador, ii vad chiar si daca ochii-mi sunt deschisi, ii vad mereu... As vrea sa te strang in brate atat de tare, incat sa fim o singura fiinta. Of, Doamne, lasa-ma sa fac asta, lasa-ma, cu toata fiinta mea te implor... Nu mai pot suporta atata durere... Vreau macar sa vorbesc cu cineva despre durerea mea, dar nu o pot face, vorbesc doar cu mine...si cu tine, ingerul meu. Inima-mi vorbeste continuu, as vrea s-o pot asculta, s-o pot urma...dar nu pot.
Te iubesc, te iubesc, te iubesc... Da, TE IUBESC!!! Iti voi spune ca te iubesc pana cand inima o sa-mi bata pentru ultima oara, pana cand voi respira pentru ultima data, pana cand sufletul mi se va elibera de trup...macar daca s-ar intampla mai repede... Daca m-as rataci vreodata prin viata asta, daca m-as pierde de mine, un singur lucru as vrea sa gasesc...pe tine... Daca vreodata va fi sa plec, un singur lucru as lua cu mine...pe tine...  Cand va fi sa nu mai fiu aici, as vrea sa-l intalnesc pe Dumnezeu si sa-i multumesc pentru ca m-a lasat sa te iubesc atat...si as mai vrea sa-l intreb daca si tu m-ai iubit vreodata...
Fii fericit, iubirea mea!

Plang fara lacrimi...doar pentru ca ele curg inauntrul meu

De ce fac lucruri care nu-mi plac? De ce nu ma respect atat cat ar trebui? De ce accept ceea ce nu face parte din fiinta mea?
De cate ori nu mi-a venit sa urlu !!!...se intampla iar. Vreau sa urlu si sa elimin toata durerea, vreau sa-mi eliberez sufletul, vreau sa nu mai am nimic din ce am acum, vreau sa ma am decat pe mine...nu ma gasesc...nu ma regasesc.

Daca ar fi sa pot sa-mi zdrobesc inima, sa-mi sfasii trupul, sa-mi strivesc gandurile, sa-mi destram amintirile...as face-o acum, as face-o de mii de ori...as face-o doar ca sa scap de durere...
Daca m-as rataci in abisuri, daca mi-ar fi imprastiat corpul pe fundul oceanelor sau in infinitul universului, tot aici m-as intrupa, doar ca sa te gasesc, sa te regasesc iubirea mea...

Sfaram cu mainile pamantul, pietrele imi strivesc degetele, sangele curge si odata cu el mi se scurge si durerea...simt ca ma pierd, imi pierd respiratia, nu-mi mai simt inima, intunericul imi invaluie trupul...sunt fericita...esti aici, esti langa mine...ai fi putut sa vii mai demult...nici macar nu m-ai lasat sa te chem...sau poate ca mi-ai simtit durerea... Te pierd...oricum te-am pierdut demult...revine durerea si mi-e din nou teama...

Te iubesc !!!...si daca maine mi-ai cere sa renunt la viata mea doar ca sa-mi spui doar o data ca ma iubesti, as renunta...
Mi-as lasa sufletul in mainile tale, Doamne, si as putea sa strig cu toata fiinta mea: "Sunt fericita !!!".

7 iunie

Da-mi un strop de speranta

si ce?

ce daca paharul sperantei mele va da pe dinafara?

lasa sa curga siroaie in raul iubirii mele,

lasa sa oglindeasca in negrul ochilor tai.

Priveste spre stele

si fulgere vor deschide cerul...

vezi?...

vom sti amandoi ca...asa va fi...

si ce?

ce conteaza cand?

candva...atunci cand stelele vor vrea,

cand raul se va varsa in ocean,

in oceanul viselor....viselor mele...

Inca sper...si voi spera mereu

in eternitatea ce ne asteapta.

...................................................................................................................................................................

...................

Pasesc incet pe trepte si privesc spre cer, n-am nici un regret. Imi sprijin mana de norii din jur, sufletul imi simte adieri...invaluit in culori, atinge licariri de stele, mangaie luna si alinta eterul.

Sufletul imi intinde aripi, cuprinde universul...

Eu si iubirea suntem una.

21 februarie

...asa simteam atunci...

...Dincolo de suflet...

...aripi frante, vise spulberate, suflet strivit...e suficient, nu? Poate ca nu, niciodata nu e suficient si nici macar nu stiu care e limita, vrem s-o atingem sau ne e teama? Teama de ce? De noi? Sau de ea, de limita...sau poate de ce e dincolo de ea? Mie mi-e teama si inca nu stiu de ce mi-e teama. Vreau sa fiu eu, dar nu pot...Doamne, e atat de greu! Nu pot sa las pe nimeni sa vada ce e dincolo de sufletul meu, nici eu nu pot vedea pana intr-acolo, doar El, Dumnezeu poate...

...Stari contradictorii...mereu ma chinuie...n-am gasit calea de mijloc, as vrea s-o gasesc, dar poate ca atunci n-as mai fi eu. EU sunt doar pentru mine, altii nu ma vad asa, nimeni nu stie ce inseamna EU, si pentru mine e o limita a acelui EU.

Vreau un echilibru, dar ori am prea mult din ceva, ori ceva imi lipseste. Ce e prea mult? Ce imi lipseste? Ce am prea mult nu stiu, stiu doar ca imi lipseste ceva...

Oare e un timp limita sa ajungi la capat? Sau timpul e nelimitat si trebuie doar sa gasesti drumul corect? Cat iti ia sa gasesti drumul corect? O viata? O viata e putin...

Partea mea de fericire

Pot fi definite trairile? Nu cred...si oricum nu inseamna acelasi lucru pentru toti. ...asa ca eu vreau partea mea de fericire...
O parte...din acea parte...e uneori atat de greu de obtinut...
Vreau ca privindu-l dormind, sa plang de fericire...vreau sa-i prind fata in palme si sa-i privesc ochii... Da, e o parte din fericirea mea...

...si mi-e teama

...ca va veni vremea cand n-am sa mai vad decat privind in mintea mea, privindu-mi sufletul. Mi-e teama ca imaginea pe care vreau s-o vad va veni doar din interiorul meu...mi-e teama ca-mi va fi teama sa revad unele locuri in care te vedeam de atatea ori... Nu stiu de ce se intampla chiar acum, de ce se intampla iar si iar...nu stiu de ce nu se termina odata... De ce eu sunt cea care vede ceva ce altii nu vad? Doare, doare tare si n-ar trebui...
Daca nu ma voi mai regasi dupa acel moment? Nu vreau sa vina acel moment...dar stiu ca va veni...si nu mai e mult pana atunci.
As vrea sa stiu ce a insemnat acel gest.....de ce trebuia sa ma chinui iar...de ce revine durerea...
Da, stiu, imi place sa sufar...numai ca timpul durerii e unul mort, iar eu n-am timp sa mor acum...n-am timp sa simt durere...
.................................................................................................................................
...de la dispret la ignoranta, de la ignoranta la simpatie, de la simpatie la iubire, de la iubire la durere...durerea a disparut...sau s-a transformat...si a revenit... da, se poate...poate maine nu va mai fi...

Mi-e dor...

Mi-e din nou dor...de o privire, de un chip, de un zambet... Mi-e dor de mine, de cea care se trezea fericita dimineata, de cea care astepta ceva ce nu s-a intamplat niciodata...
Stiu si acum acea privire, o voi sti mereu...stiu acel moment...stiu ca durea, stiu ce am vazut privind acei ochi... erau mai profunzi decat marea, mai tristi decat sufletul ratacit, mai negrii ca noaptea...am vazut lacrimi curgand, am vazut tot ce am vrut sa vad, sa simt...
...ma cunosc oare? ma voi cunoaste vreodata?...stiu ce vreau? voi sti vreodata?...stiu ce simt? voi simti vreodata?... Ce sa simt?...sa simt si atat...

Dorinte...

...s-au adaugat multe in timp, unele s-au implinit, altele inca mai ard...la foc mocnit sau cu intensitate mare...
Ce-mi doresc? Multe, foarte multe... ma simt vie cand imi doresc...si imi doresc mereu...

...sa nu fiu aici acum...
...sa iubesc...
...sa ma plimb prin ploaie...
...sa merg desculta prin iarba...
...sa fac un safari...
...sa merg la un club de echitatie...
...sa-mi revad tatal...
...sa privesc branduse de toamna...
...sa plang...
...sa vad lupi in libertate...sa fie iarna...sa-i aud urland...
...sa privesc luna plina...
...sa ma asez pe iarba si sa privesc norii transformandu-se...
...sa fiu din nou copil...doar pentru cateva clipe...
...sa ma trezesc fericita dimineata...
...sa ascult povestindu-se...
...sa plang iar...
...sa am un adapost pentru animale abandonate...
...sa am o pisica gri...si o am...
...sa locuiesc intr-o casa ce are curte...in curand dorinta se va implini...
...sa am o masina de teren...
...sa-mi implinesc destinul...si visele...
...sa am puterea de a privi in urma...fara regrete...fara remuscari...
...sa nu uit sa fiu eu...asa cum am invatat sa fiu...
...sa fiu mandra de mine...
...sa-i am mereu langa mine pe mama si fratele meu...desi, de multe ori vreau sa fiu decat eu cu mine...
...sa sufar...ca sa-mi regenerez sufletul...
...sa revad fiinte dragi...
...sa uit cateva clipe de mine...
...sa dau o parte din viata mea celor care merita...
...sa mor tanara...
...iar vreau sa plang...
...sa ma rog, ingenuncheata in fata altarului...
...sa vorbesc cu ingerii...
...sa stiu daca tatal meu isi aminteste chipul meu...
...sa stiu ca exista oameni pe lumea asta, a caror suferinta, Dumnezeu m-a lasat s-o alung...
...sa-mi visez bunicul...
...sa am curaj sa spun tot ce simt...
...sa las lacrimi sa curga...
...sa fiu stransa in brate asa cum n-am fost niciodata...
...sa-mi adie vantul prin par...
...sa aud frunze fosnind sub talpi...
...sa ma joc asa cum o faceam cu ani in urma...
...sa privesc un curcubeu...
...sa privesc stele cazand...
...sa fiu mereu libera...sa ofer libertate...
...sa iert, asa cum am invatat s-o fac...
...sa fiu in centrul unui cerc de foc...
...sa privesc ochii unui copil...
...sa ma pierd in ochii cuiva...
...sa stiu sa aleg fara sa cer sfaturi...
...sa ma bucur de mine...si asta se invata, iar eu am invatat cum...
...sa nu ma plang cand doare...
...sa nu-i ranesc pe ceilalti...
...sa stiu pe deplin cine sunt...spre ce ma indrept...cui sa-i acord atentie...in fata cui sa-mi deschid sufletul...
...sa fiu...EU...