joi, 27 septembrie 2012
luni, 28 noiembrie 2011
Cei mai tristi ochi s-au stins... Ramas bun, ingerasule...
As fi vrut sa scriu despre un vis implinit, despre un final si un nou inceput pentru care am muncit atat ... dar n-o voi face acum. Ce mult a trecut de cand nu mi-am lasat sufletul sa scrie ! ...
Vad acei ochi tristi si vreau sa-mi reamintesc chipul unui suflet. A fost, dar nu mai e, nu mai e aici, e acolo ... undeva ... E greu cand trebuie sa hotarasti cand sa se sfarseasca o viata, e foarte greu sa spui: "Da, ar fi mai bine sa alegem eutanasia. E pentru binele ei. Ar fi imposibil sa incercam altceva, poate chiar inuman. Mai bine sa moara fara chinuri." E vorba de un animal, evident, o catelusa, un suflet singur, sau poate doar insingurat, o viata chinuita, petrecuta pe strazi, asa cum multe altele incep si se sfarsesc printre nepasarea, dezgustul si batjocura celor ce se cred superiori. Cate lectii ne pot oferi animalele, pacat ca nu avem capacitatea sa le pricepem !
Ce usor ne e noua, oamenilor, sa ne plangem, sa plangem ! Ce usor e pentru animale sa sufere cu demnintate ...
Cum o fi sa nu te alinte nimeni, sa nu stii cum e sa fii mangaiat ? Imi amintesc cum isi incalzea piciorusele intr-o iarna ... isi ridica pe rand cate unul, ca sa nu mai simta zapada aia rece sub talpi, plangeam privind-o, asa cum fac si acum. Cunostea zgomotul motorului masinii, pentru ea era o chemare la masa. Astepta sa cobor si sa-i ofer portia de mancare. Un teren dintre blocuri, prafuit si plin de nisip, era caminul ei. Cand trec prin zona imi amintesc de ea, o vad venind in urma masinii, ii vad mersul acela chinuit si ochii tristi.
Cum o fi sa nu te bucuri niciodata ? Miscatul acela din codita l-as compara cu zambetul nostru ... ea n-a zambit niciodata. N-am vazut-o niciodata in toti anii astia de cand o stiu, exprimand bucurie.
Cataracta, poate si glaucom, reactie alergica, eventual eczema, tumori cutanate, abcese sau poate fistule deschise la piele cine stie de unde, insuficienta renala in stadiu terminal, cu toate simptomele care o insotesc ... Cat poate suporta o fiinta atat de slabita si de firava !? ... Se stingea incet, cu fiecare zi ce trecea, nu puteam face nimic pentru ea. Nici macar nu stiam ca sufera de o boala atat de crunta. Nu puteam s-o ating, asa ca nu o puteam duce la veterinar, nu putea fi tranchilizata din cauza varstei. A rezistat pana intr-o zi ... Mama a fost cea care a zarit-o pe strada, mergea leganandu-se. A fost prima data cand a putut fi atinsa, era prea slabita ca sa se mai poata ridica, si cu toate astea a fost nevoie de mai bine de o ora ca sa poata fi urcata in masina pentru a fi dusa la un cabinet veterinar, devenise agresiva, poate din cauza durerilor, poate pentru ca vroia sa-si traiasca ultimele clipe in liniste. ... Suspiciune de cancer cu metastaze, diagnostic final: insuficienta renala, ignorand deja restul suferintelor, prognostic rezervat. Initial am decis s-o ajutam sa traiasca, dar perspectivele erau oricum sumbre, ar fi fost nevoie sa facem ceea ce as numi aproape imposibil, din multe, foarte multe motive si exclud aspectele financiare, banii n-ar fi fost o problema majora.
"Sansele ei sunt putine, mai bine ati alege sa salvati o multime de caini cu banii pe care i-ati cheltui pe tratament" asa a spus medicul.
Nu i-am fost alaturi in acea ultima zi, nu am apucat s-o mangai niciodata. Cu inima stransa am putut sa fiu de acord cu eutanasierea ... atat am putut sa fac pentru ea ... o ajutam pe mama sa accepte mai usor situatia, nelasand-o sa ia asupra ei intreaga responsabilitate. ... Stiam cand se intampla ... Doua fotografii ilustrand suferinta si ultimele clipe ale unei fiinte care acum nu va mai suporta frigul inca unei ierni, setea unei alte veri, lipsa unui camin si a unei mangaieri, dispretul unor monstri cu chip de om, al unora care pot trece indiferenti pe strada de alaturi ... si care ... nu va mai auzi motorul unei masini, nu va mai vedea chipul unui om care isi aminteste de ea cu drag si spera ca odata o va mangaia si ii va putea privi fericirea in ochi ... atat a mai ramas, doua fotografii.
Vad acei ochi tristi si vreau sa-mi reamintesc chipul unui suflet. A fost, dar nu mai e, nu mai e aici, e acolo ... undeva ... E greu cand trebuie sa hotarasti cand sa se sfarseasca o viata, e foarte greu sa spui: "Da, ar fi mai bine sa alegem eutanasia. E pentru binele ei. Ar fi imposibil sa incercam altceva, poate chiar inuman. Mai bine sa moara fara chinuri." E vorba de un animal, evident, o catelusa, un suflet singur, sau poate doar insingurat, o viata chinuita, petrecuta pe strazi, asa cum multe altele incep si se sfarsesc printre nepasarea, dezgustul si batjocura celor ce se cred superiori. Cate lectii ne pot oferi animalele, pacat ca nu avem capacitatea sa le pricepem !
Ce usor ne e noua, oamenilor, sa ne plangem, sa plangem ! Ce usor e pentru animale sa sufere cu demnintate ...
Cum o fi sa nu te alinte nimeni, sa nu stii cum e sa fii mangaiat ? Imi amintesc cum isi incalzea piciorusele intr-o iarna ... isi ridica pe rand cate unul, ca sa nu mai simta zapada aia rece sub talpi, plangeam privind-o, asa cum fac si acum. Cunostea zgomotul motorului masinii, pentru ea era o chemare la masa. Astepta sa cobor si sa-i ofer portia de mancare. Un teren dintre blocuri, prafuit si plin de nisip, era caminul ei. Cand trec prin zona imi amintesc de ea, o vad venind in urma masinii, ii vad mersul acela chinuit si ochii tristi.
Cum o fi sa nu te bucuri niciodata ? Miscatul acela din codita l-as compara cu zambetul nostru ... ea n-a zambit niciodata. N-am vazut-o niciodata in toti anii astia de cand o stiu, exprimand bucurie.
Cataracta, poate si glaucom, reactie alergica, eventual eczema, tumori cutanate, abcese sau poate fistule deschise la piele cine stie de unde, insuficienta renala in stadiu terminal, cu toate simptomele care o insotesc ... Cat poate suporta o fiinta atat de slabita si de firava !? ... Se stingea incet, cu fiecare zi ce trecea, nu puteam face nimic pentru ea. Nici macar nu stiam ca sufera de o boala atat de crunta. Nu puteam s-o ating, asa ca nu o puteam duce la veterinar, nu putea fi tranchilizata din cauza varstei. A rezistat pana intr-o zi ... Mama a fost cea care a zarit-o pe strada, mergea leganandu-se. A fost prima data cand a putut fi atinsa, era prea slabita ca sa se mai poata ridica, si cu toate astea a fost nevoie de mai bine de o ora ca sa poata fi urcata in masina pentru a fi dusa la un cabinet veterinar, devenise agresiva, poate din cauza durerilor, poate pentru ca vroia sa-si traiasca ultimele clipe in liniste. ... Suspiciune de cancer cu metastaze, diagnostic final: insuficienta renala, ignorand deja restul suferintelor, prognostic rezervat. Initial am decis s-o ajutam sa traiasca, dar perspectivele erau oricum sumbre, ar fi fost nevoie sa facem ceea ce as numi aproape imposibil, din multe, foarte multe motive si exclud aspectele financiare, banii n-ar fi fost o problema majora.
"Sansele ei sunt putine, mai bine ati alege sa salvati o multime de caini cu banii pe care i-ati cheltui pe tratament" asa a spus medicul.
Nu i-am fost alaturi in acea ultima zi, nu am apucat s-o mangai niciodata. Cu inima stransa am putut sa fiu de acord cu eutanasierea ... atat am putut sa fac pentru ea ... o ajutam pe mama sa accepte mai usor situatia, nelasand-o sa ia asupra ei intreaga responsabilitate. ... Stiam cand se intampla ... Doua fotografii ilustrand suferinta si ultimele clipe ale unei fiinte care acum nu va mai suporta frigul inca unei ierni, setea unei alte veri, lipsa unui camin si a unei mangaieri, dispretul unor monstri cu chip de om, al unora care pot trece indiferenti pe strada de alaturi ... si care ... nu va mai auzi motorul unei masini, nu va mai vedea chipul unui om care isi aminteste de ea cu drag si spera ca odata o va mangaia si ii va putea privi fericirea in ochi ... atat a mai ramas, doua fotografii.
miercuri, 18 mai 2011
...ramas bun...
...s-a terminat pentru ultima data... Ultimul "Sunteti liberi !"... O sa-mi fie dor de anii astia...6 au trecut...si vor mai trece multi...si o sa-mi fie si mai dor...
vineri, 18 martie 2011
...ratacire in timp...
Cum o fi sa traiesti doar prezentul?
...mi-e dor...mi-e atat de dor...
Cand iubesti, vrei sa stii ca omul acela pentru care ai astfel de sentimente e fericit... Eu nu te iubesc si totusi vreau sa fii fericit... N-am stiut niciodata cine esti... Chiar, cine esti?...
miercuri, 2 martie 2011
Nicicand...
Oamenii isi doresc stabilitate, la fel si eu. Uneori as vrea sa permit cuiva sa tulbure echilibrul, dar nu ma simt in stare...sau poate ca nimeni nu e capabil sa distruga sistemul si apoi sa reconstruiasca. Sunt eu atat de puternica?...
Simteam asta in urma cu cateva saptamani... Acum n-am facut decat sa transcriu gandurile de atunci... Simteam si gandeam asa sau numai simteam?
Candva...
Simteam asta acum cateva saptamani...
miercuri, 26 ianuarie 2011
...s-a terminat...
...nimeni nu pierde... chiar si durerea e un castig, nu?
Iti spun acum, imaginandu-mi ca ma auzi...si poate ca intr-o zi vei putea citi ce scriu aici...
Iti multumesc pentru tot... Mi-ai oferit ceva ce nimeni nu-mi va mai oferi...ti-am oferit la randul meu ce nu mai pot oferi nimanui... Nu voi regreta niciodata ca s-a intamplat asa... De fapt, stii, eu nu regret vreodata ceea ce fac, nici daca acel ceva se considera a fi o greseala...regret doar cand nu fac ceea ce-mi doresc...
Cu luni in urma iti spuneam la telefon ca unele lucruri se termina pentru a incepe ceva mai bun, o usa se inchide pentru a fi deschisa alta... Ei bine...asa se intampla si acum...
Vreau sa gasesti femeia care sa-ti ofere ce-ti doresti... Vreau sa intalnesti acea persoana careia sa-i poti spune "In sfarsit te-am gasit !!"... Sunt convinsa ca meriti sa traiesti astfel de momente.
Nu vreau sa trecem pe trotuarul celalalt daca ne intalnim pe strada, vreau doar sa ne salutam...vreau sa ramanem amici...
Eu nu te voi mai cauta niciodata, dar vreau sa nu eziti sa ma suni daca ai vreo problema si crezi ca te pot ajuta s-o rezolvi.
Voi fi aici...acolo...oriunde...oricand...
Poate ca ce a trebuit sa se intample, s-a intamplat. Drumurile noastre s-au intersectat atat cat a fost nevoie. Lectia mi-am invatat-o, dar au ramas lucruri pe care mi le mai doream de la tine. Poate ca mi le va oferi altcineva...
Simteam doar ca situatia se indreapta catre un drum gresit...de-asta am ales sa ma opresc aici...inainte sa ajungem in punctul acela care sa ne raneasca pe amandoi...sau poate doar pe mine...nu stiu...
Mi-ai spus sa nu plang...ti-am spus ca n-am nici un motiv s-o fac... Sigur ca am, doar ca tu uiti ca eu nu pot sa plang atunci cand vreau... Si acum chiar vreau...
Esti un om minunat, nu stiu de ce iti ascunzi mereu sufletul... Dar nu esti ceea ce-mi doresc, la fel cum nici eu nu sunt ceea ce-ti doresti... As fi vrut sa fie invers...
Abonați-vă la:
Postări (Atom)