31 decembrie...dupa-amiaza

Stiu ca dormi, asa ca nu te sun si nici nu-ti trimit mesaje.  Am incercat sa dorm si eu, dar nu pot. Am simtit nevoia sa scriu unele lucruri. Poate te vor amuza, nu stiu. Ai zis ca vrei sa ma vezi plangand, acum simt nevoia sa plang, dar n-o voi face. Simt doar un nod in gat, sigur stii senzatia asta. De ce imi vine sa plang? Poate ca tu mi-ai raspunde “de fraiera!”. Scriu unele cuvinte si apoi sterg, asta pentru ca stiu ca nu m-ai crede daca le-ai citi.  Intotdeauna mi-a fost mai usor sa ma exprim in scris, asa ca voi scrie chiar daca nici macar nu vei citi tot. Ma simt singura, de-asta vreau sa fac asta. Imi imaginez ca esti in fata mea si auzi ce scriu acum. Cred ca acum spui “ce te-a apucat? ai luat-o razna?” Nu, nu am luat-o razna, asa sunt eu, mai am si momente de sensibilitate. Mi-ar fi placut sa fii cu mine in noaptea asta, dar stiu ca nu se poate, asa ca nici macar nu indraznesc sa ma gandesc pana acolo. Ma enerveaza ca imi vine sa plang!! Dar nu pot sa fac asta acum. Imi amintesc ca ti-am spus odata ca esti rece si distant, dar cred ca si eu sunt la fel. Nu stiu de ce esti tu asa, dar stiu care e motivul pentru care eu ma port asa. Sunt in felul asta pentru ca mereu am simtit nevoia sa nu-mi exteriorizez trairile, sa nu arat ce simt si asta pentru ca intotdeauna mi-a fost teama sa nu fiu respinsa de cei din jurul meu. Atat am apucat sa scriu inainte sa ma suni. Iti trimit mesajul, fara sa modific nimic, chiar daca unele lucruri ti le-am spus si la telefon.

…la faza cu “fraiera”, am avut dreptate, chiar asa ai zis...